Acum ai totul

Privită de sus lumea pare minusculă ca o mărgică albastră, dar cu cât te apropii mai mult îţi dai seama de toată complexitatea ei, vezi linii subţiri care se îngroaşă şi formează râuri şi fluvii. Vezi diferite nuanţe de gri şi verde de la munţi, dealuri şi câmpii, vezi porţiuni aurii de la deşerturi, apoi te apropii şi mai mult şi vezi drumurile gri şi blocurile, casele, geamurile şi oamenii. Printre oameni observi pe cineva care îţi atrage privirea, te concentrezi şi reuşeşti să vezi că acea persoană e o fată mică de statură, cu o fustă largă şi colorată, are părul desfăcut care cade în bucle roşcate pe un maiou verde, strâns lipit pe sânii mici ca nişte muguri, dar rotunzi şi foarte apetisanţi.
O urmăreşti în continuare cu privirea cum merge pe drumul ei. Are un mers lent dar uşor, parcă pluteşte aşa vazută de sus, părul îi sare în ritmul paşilor şi ea pare să privească drept înainte ştiind exact unde se îndreaptă, pe un drum parcurs de prea multe ori. Brusc îți dai seama că vrei să o cunoști, te întorci de câteva ori în jurul propriei axe în căutarea unui pulovăr, unor papuci și a unei eșarfe, le fixezi una câte una din privire și la fel de rapid începi să te îmbraci, să te încalți, apoi gata ești afară alergând pe scări, calculând rute posibile pentru a te intersecta cu ea la doar două străzi distanță.
Ajungi în stradă și alergi, alergi să o întâlnești pe ea, dar pe drum încep îndoielile, încep întrebările. Continui drumul dar ceva mai încet, poate totuși nu e ceea ce cauți, te oprești, privești în față pe stradă, aștepți, o vezi trecând la câțiva metrii de tine, smulgi eșarfa de la gât și te întorci, faci câțiva pași în direcția opusă apoi începi să alergi. Alergi până nu mai poți respira, te uiți în sus și vezi cum lumea e din ce în ce mai mică, ca o mărgică albastră, o apuci și o bagi în buzunar. Acum ai totul.