Teroare

Era totul ciudat in jurul meu, umed, intuneric si o liniste care ma nelinistea. Nu stiam unde sunt, nici cum ajunsesem aici. Am privit de jur imprejur dar nu vedeam mai nimic. Incet, incet mi-am facut curaj si am inceput sa bajbai pe intuneric in cautarea a ceva care sa-mi dea un indiciu unde as putea fi. La inceput a fost destul de greu dar cu timpul ochii mei s-au obisnuit cu intunericul si am inceput sa deslusesc cateva obiecte din jurul meu. In coltul din dreapta mea era un scaun si o masa, eu stateam pe o saltea enorma in mijlocul camerei. Nu-mi placea asa ca m-am ridicat si am impins-o pana la peretele opus cu masa. In timp ce mutam salteaua am observat o usa din lemn masiv exact pe peretele unde am hotarat sa fie salteaua. Nu stiu de ce dar eram deosebit de calma, ceea ce mi se pare extrem de suspect. Eram intr-un loc strain, singura, in intuneric si mie imi ardea de mutat mobila. E clar sunt nebuna sau drogata. In momentul in care ma gandeam la cat de nebuna sunt am vazut ca pe masa este un pahar cu apa, golit pe jumatate. M-am dus langa masa si am vazut si un bilet.

Am luat biletul si l-am apropiat de fata in speranta ca voi reusi sa-l citesc. Era greu fara lumina, asa ca am stat cateva minute pana am reusit sa deslusesc un cuvant TEROARE. Priveam acest cuvant si incercam sa ma gandesc de ce mi se intampla mie una ca asta, dar chiar atunci am realizat ca eu nici nu incercasem usa sa vad daca sunt prizionera sau nu. Chiar atunci am fugit la usa si cand apas clanta ma rog sa nu fie inchisa. Ii deschid chiar in momentul in care realizez ca e intradevar inchisa. Incepe sa mi se faca frica.

Oare de ce sunt aici si de ce nu-mi amintesc nimic? Ma arunc pe saltea si raman nemiscata. Incep sa cred ca visez. Incerc sa constientizez acest lucru si sa ma trezesc, dar nimic. Ma gandesc la posibilele motive pentru care cineva m-ar putea inchide aici. Nu-mi trece nimic prin cap. Am un vid, nu ma pot gandi decat la linistea care ma innebuneste. Ma ridic si ma indrept, din nou, spre usa. Apas clanta si spre surpriza mea usa s-a deschis.

Ies din camera si intru inr-o a doua camera ceva mai mica si mai luminoasa. Aici vad o alta usa identica cu cea de care tocmai am trecut. Dintr-o data nu mai vad nimic, doar negru si apoi treptat, negrul devine gri si alb si eu sunt transportata fara sa realizez nimic afara, intr-un camp pustiu, cu multe flori dar nici un copac. Soarele imi arde fata, gura brusc mi se usuca si ametesc. Ma simt tot mai rau, nu ma mai tin picioarele, am sa cad.

Ma doare capul. Deschis ochii. Sunt tot in camp dar acum e noapte, e doar lumina de la luna si culorile sunt reci, spre albastru-verzui, ca si cand as fi adancita intr-o mare de apa. Ma ridic si ma gandesc incotro sa o apuc. Ma uit de jur imprejur in cautarea unui semn, dar nimic, nu se observa nimic pe kilometrii intregi. Plec incet inspre Nord, nu stiu de ce dar nordul ma atrage. Am umblat ore intregi fara sa observ vreun semn al oamenilor. Ma intreb cum am ajuns oare acolo. Nu am observat nici macar urmele unor cauciucuri.