O noua zi

O noua zi. Ma trezesc pe patul moale dintr-o camera de hotel. Privesc in jur si vad totul ca prin ceata. Sunt confuza si incerc sa-mi aduc aminte unde sunt si cum am ajuns aici. Am cateva amintiri vagi despre ceea ce s-a intamplat cu mine in ultimele saptamani.
Sunt sigura ca sunt in Amsterdam, camera in care sunt, e luata pe numele meu. M-am cazat aici acum aproape 2 saptamani, cred, imi aduc aminte cand am luat cheia si am intrat prima oara in camera, dar de aici totul devine confuz, neclar. Oare ce s-a intamplat cu mine de atunci? Aseara am iesit in oras, am mancat si apoi am mers intr-un club. De acolo, pauza - negru, ce s-a intamplat in continuare, cum am ajuns in camera si de ce nu tin minte ce s-a intamplat, chiar nu stiu.
Incerc sa ma ridic, dar nu pot decat sa ma prabusesc langa pat. Renunt sa mai incerc si adorm. Deshid ochii, afara e intuneric si ceasul arata ora 2:13. Oare ce zi e? Cat am dormit? E alta zi sau aceeasi? Nu stiu de ce, dar se pare ca timpul isi bate joc de mine, ma simt ca si cand sar peste ore intregi, chiar zile, ca azi sunt aici si maine sunt altundeva fara sa tin minte cum am ajuns dintr-o parte in alta. Sunt inca ametita dar ma pot concetra mai usor. Observ niste haine pe un scaun in camera, asa ca ma ridic sa vad daca gasesc ceva prin buzunare care sa ma ajute sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat cu o seara inainte.

Buzunarele sunt goale, parca cineva a lasat hainele dar s-a asigurat sa nu lase nici un semn in urma. Las hainele pe scaun si ma indrept incet spre baie, vreau sa-mi revin si cred ca niste apa rece ma va ajuta. Deschid usa si intru, ma duc direct la chiuveta si arunc cu apa pe fata un timp ce mi se pare lung, parca timpul trece mai incet decat de obicei, poate din cauza ca sunt inca confuza, ceea ce nu cred, de obicei timpul trece mai repede decat atat. Stau langa chiuveta si incerc sa-mi adun gandurile, care parca fug de mine, doar cateva dintre ele par sa se contureze.
Intr-un final deschid ochii si observ pe polita din fata oglinzii o cutie de chibrituri, este o cutie personalizata, dintr-un bar sau restaurant. In interior e scris un numar de telefon, ma intreb daca are vreo legatura cu ceea ce mi se intampla sau daca persoana care a scris-o stie ceva despre mine, motivul pentru care sunt aici si ce am facut in ultimele zile. Imi propun sa caut barul si sa merg pana acolo, poate vazand locul o sa-mi aduc aminte, sau daca nu o sa incerc sa sun la numarul de telefon din interior.

Odata ce am luat aceasta hotarare, totul mi s-a parut mai limpede, avem un plan, eram in control, deci totul parea sa fie bine. M-am intins in pat cu speranta ca maine voi afla ceea ce mi se intamplase in tot acest timp. Oare cate zile sau saptamani am uitat?
Poate nu voi stii niciodata, dar voi incerca sa aflu cat voi mai sta in Amsterdam maine de la receptie.
Am adormit, gandindu-ma la ce voi face maine, la ce voi intreba, cum voi reactiona, strategiile se conturau cu usurinta, sper doar sa mi le aduc aminte a doua zi.

Lumina ma orbeste, se zbate peste fata mea ca si cand un fluture se chinuie sa intre in gandurile mele. Ma ridic incet din pat, aducandu-mi aminte toate strategiile pe care le-am pus la cale cu o seara inainte, gandurile par sa fie mai clare, confuzia de ieri aproape a disparut, mi-e mult mai usor sa gandesc. Ma duc si fac un dus, ca apoi sa ma imbrac si sa ies in oras, sa mananc ceva. Spre seara voi merge la clubul inscris pe cutia de chibrituri, curiozitatea nu ma lasa in pace, timpul trece foarte incet, parca lungindu-se cu cat ma apropiam de ora decisa sa merg sa aflu ce mi se intamplase.

Ies din camera si ma indrept spre receptie, sper sa obtin informatiile de care am nevoie. Ajung la receptie si astept sa se elibereze, un cuplu intre 25-30 de ani, vor sa stie niste locuri de vazut. As avea si eu cateva locuri care nu apar in ghiduri dar hotarasc sa nu intru in discutie, ar putea dura cam mult.

Pana la urma raman singura cu receptionera, si o intreb daca poate sa-mi spuna de cate zile sunt cazata si pana cand am facut rezervarea. Se uita ciudat la mine, nesigura, parca avea sa-mi spuna ceva dar nu putea. Dupa ce a verificat in calculator mi-a spus, ca sunt cazata in hotel de 11 zile si ca urma sa plec peste 10 zile. Deci mai am 10 zile, sa aflu ce s-a intamplat in celelalte.

Ies afara, aerul e rece, se simte briza si un miros puternic de alge. Hotelul in care sunt cazata are fatada la canal, se aud pescarusii dimineata, pe mine nu ma deranjeaza, chiar imi place sa ma trezesc cu ei urland. Cand ies in strada, tot timpul merg pe malul canalului, imi place sa ma uit la poduri, la barcile care transporta marfa pe apa, la oamenii care se saluta din barci, imi plac sunetele apei. Ma indrept incet, spre o cafenea, pe care o cunosc de cativa ani si care serveste si mancare. Pe drum ma gandesc din nou, la ce s-a intamplat cu o zi in urma, ce strategii mi-am facut. Abia astept sa vad ce o sa aflu la bar deseara.
Ajung la cafenea comand ceva si in timp ce astept sa mi se aduca comanda incerc sa mai imi aduc aminte ceva, orice care sa ma puna pe drumul cel bun, atmosfera in cafenea ma destinde, as sta aici mai mult timp, poate chiar pana spre seara. Iau si un ziar cand chelnerita imi aduce cafeaua, de obicei citesc ziarul de la ultima pagina inspre prima. Ultima pagina e cea mai usoara, asa ca o iau incet fara sa ma grabesc spre prima pagina. Stirile de mondenitati care apar pe ultima pagina mi se par cele mai comice, si distractive, cine ce a mai facut etc. Imi place sa ma desprind de lumea mea si sa intru in a altei persoane. Nu prea cred ceea ce se scrie de obicei in ziare, mi se pare ca toate articolele cauta sezationalul in detrimentul adevarului, dar cu toate acestea imi place sa citesc ziarul mai ales cat timp imi beau cafeaua.
Ma pierd cu totul in citit.

Trec asa cateva ore bune, pana cand ma hotarasc sa plec din cafenea. Platesc nota, si ies in strada din nou, ma tot gandesc ce ar putea sa insemne numarul de telefon scris pe cutia de chibrituri, cine la scris si unde o sa ma duca. Ma plimb fara o tinta anume, mai am de pierdut cateva ore pana pot sa ma duc la club, ma gadesc sa ma duc la un film sa treaca orele mai usor. Totusi nu am starea necesara sa urmaresc un film asa ca renunt la idee, cum sa fac sa treaca timpul mai repede, ma gandesc, sunt in Amsterdam, sunt cafenele la tot pasul, sa ma opresc la una si sa fumez un joint? Da asta e o idee buna, nici macar nu voi observa cand se va intuneca, ok am hotarat, intru in prima cafenea. Nici nu am luat aceasta decizie si imi sare privirea pe o cafenea draguta, foarte rustica, cu usa de la intrare de lemn scrijelit, rosie, cu tot felul de graffiti pe langa ea, pare tocmai potrivita pentru a pierde timpul, deschid usa si intru. Inauntru e exact asa cum imi imaginam, mese mici de lemn cu fete de masa verzi cu desene grafice, bancute mici pentru doua persoane cu perinite care par confortabile, toata cafeneaua e desenata pe pereti cu un mare graffiti, care arata de parca ar fi fost desenat inainte de a exista cafeneaua. Culorile vii te provoaca la tot felul de ganduri, mai ales cand esti fumat, mi se pare locul perfect pentru asa ceva. Ma asez la o masa langa geam, comand doua jointuri, o cafea si o apa mare, o sa am nevoie de apa sa ma rehidratez cand va pune stapanire pe mine iarba.

Chelnerul imi aduce comanda si ma intreaba daca ma mai poate ajuta cu ceva. Il rog sa-mi spuna cand se face ora 21, pentru ca trebuie sa ma duc undeva, el imi promite ca ma va anunta si pleaca. Imi aprind primul joint, si trag puternic in piept, incerc sa ma relaxez si sa nu ma mai gandesc la nimic, sa savurez ziua ca sa pot merge mai departe. Dupa cateva minute incep sa simt cum mi se relaxeaza muschii, incep sa zambesc fara motiv, ma uit pe peretii, observ cum graffiti-ul prinde viata, cum se misca liniile si cum culorile se schimba la fiecare privire, ador aceasta stare.
Vin aici sa ma relaxez o data pe an, 2 saptamani de obicei, totul depinde de lucru, cand gasesc o pauza mai mare intre proiecte fug, fug de viata si de rutina de zi cu zi, ma desprind cu totul. Inteleg de ce drogatii devin dependenti de aceasta stare, dar nu-mi doresc sa traiesc asa, nu-mi doresc sa alienez toti oamenii din viata mea, nu-mi doresc sa fug de viata, ci sa o traiesc, chiar si atunci cand se intampla lucruri nasoale. Devin foarte filozofica cand fumez, dar acum nu am cu cine sa povestesc, asa ca ma las patrunsa doar de starea de relaxare. Aud vocile din cafenea tot mai neclar, oamenii par ca se misca cu incetinitorul, ca vorbesc mai rar ca sa inteleg si eu, dar luminiile si desenele de pe pereti sunt din ce in ce mai vii, mai puternice, ma pierd in ele. Nu stiu cat e ceasul, si nici nu vreau sa ma uit, in schimb mai imi aprind si al doilea joint, beau cam jumate din apa, si ma las mai moale pe banca, ma relaxez. Inchid ochii si visez.

Cineva ma bate pe urmar, deschid ochii si incerc sa vad cine e. Era chelnerul, cred ca s-a facut ora 21, eu cred ca am adormit, nu mai imi aduc aminte cum a trecut timpul, ii multumesc pentru tot si ii platesc nota. Mai stau un minut la masa sa-mi revin, beau restul de apa si realizez ca sunt relaxata, ma simt bine, si nu mai simt efectele ierbii, e ok, pot pleca.
Ma ridic si ies afara, aerul e mai rece, s-a intunecat deci pot sa ma duc la club.